Se afișează postările cu eticheta Milan Kundera. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Milan Kundera. Afișați toate postările

miercuri, 1 iunie 2016

Gluma


"Am vrut să-mi port neasemănarea; să fiu mai departe ce se hotărâse că nu sunt."
   
"Nimănui până atunci, și nimănui după aceea, nu i-am citit vreodată versuri, posed în mine un fir de rezistență- un fel de siguranță a pudorii care funcționează fără cusur, ferindu-mă astfel să-mi deschid prea mult sufletul în fața oamenilor și să-mi declar în fața altora sentimentele; iar în cititul versurilor mi se pare nu numai că aș vorbi despre sentimentele mele, dar că aș vorbi despre ele stând într-un picior."
 
"În fond, tinerii n-au nicio vină că joacă teatru; neformații sunt puși în fața unei lumi formate și în această lume formată sunt obligați să acționeze ca niște oameni formați. De aceea se grăbesc să folosească formele, modelele și proiectele celor ce sunt pe placul lor, "se poartă" și îi prind de minune-și joacă."
 
"Poetul creează spre a se exprima pe el însuși, spre a-și exprima unicitatea și deosebirea sa."
 
"Nu dușmanii te condamnă la singurătate, ci prietenii."
 
"Mi se pare o eroare de raționament să deprinzi ființa iubită dintr-un ansamblu al împrejurărilor în care ai cunoscut-o și în care trăiește și să te străduiești, cu o înverșunată concentrare lăuntrică,s-o absolvi de ceea ce ea însăși nu e, și deci și de povestea trăită împreună, care, de fapt, alcătuiește conținutul dragostei lor." 

vineri, 10 iulie 2015

Nemurirea

"Oboseala: punte a tăcerii ce duce de pe țărmul vieții spre țărmul morții."
 
"Puterea jurnalistului nu se întemeiază pe dreptul său de a pune întrebări, ci pe dreptul de a pretinde un răspuns."
 
"Din clipa în care nu ne mai interesează cum ne vede cel pe care-l iubim, înseamnă că nu-l mai iubim."
 
"Mulți oameni, puține idei: cu toții gândim aproape același lucru, și ideile ni le transmitem, ni le împrumutăm sau ni le furăm unul altuia. Temelia eului nu e gândirea, ci suferința, simțământul cel mai elementar dintre toate."
 
"Muzica: o pompă de umflat sufletul."
 
"Grija pentru propria imagine, în asta constă fatala lipsă de maturitate a omului."

duminică, 7 iunie 2015

Insuportabila ușurătate a ființei

"Cel ce nu are grijă de trupul său devine mult mai ușor o victimă a acestuia."
 
 "Cel care dorește să-și părăsească locul în care trăiește nu e un om fericit."
 
"Nimic nu cantareate mai greu decât compasiunea. Nici propria noastră durere nu ne apasă atât de greu ca durerea împărtășită cu altul, pentru altul, în locul altuia, multiplicată de imaginație și prelungită în sute de ecouri."
 
"Ca o dragoste să rămână de neuitat, întâmplările trebuie să se adune în jurul ei din prima clipă, ca păsările, coborând din zbor, pe umerii Sf Francis din Assisi."
 
"Ceea ce îl deosebește pe autodidact de cel cu studii făcute nu este amploarea cunoștințelor, ci nivelul diferit al vitalității și al încrederii în sine."
 
"Viața omului nu are loc decât o singură dată, și noi nu putem verifica niciodată care e ideea bună și care a fost ideea rea, căci, în toate situațiile nu putem decide decât o singură dată. Nu ne este hărăzită o a doua, o a treia, o a patra viață, ca să putem compara diferitele decizii."