InfoAutor: Harper Lee

Nelle Harper Lee s-a nascut pe 28 Aprilie 1926 in Monroeville, Alabama. Este cunoscuta pentru romanul castigator al premiului Pullize in 1960, Sa ucizi o pasare cantatoare, totodata si singurul ei roman. Este cea mai tanara dintre cei patru copii ai familiei. Tatal era avocat, membru al legislaturii din Alabama si detinatorul unui ziar local iar mama a suferit, in cea mai mare a vieii ei,  de o boala mentala.

A avut ca cel mai bun prieten in copilarie un alt scriitor in devenire, Truman Capote (cunoscut mai apoi ca Truman Persons).

La liceu, Lee dezvolta un interest pentru literatura engleza. Iar dupa ce termina in 1944, merge la scoala de fete "Huntington College" din Montgomerey. Acolo devine membra a societatii literare de onoare si a clubului Glee.

Se transfera la Universitatea Alabama, unde, desi era cunoscuta ca fiind o solitara si o individualista, contribuie cu scrieri la ziarul universitatii si la revista umoristica, Rammer Jammer, unde devine si editor.

In primul an de studiu este acceptata si la scoala de avocatura, si paraseste revista Rammer Jammer datorita programului de studiu incarcat. Dupa primul an de studiu in drept, Lee marturiseste familiei ca nu avocatura este vocatia ei, ci literatura. Merge la Universitatea din Oxford ca student, iar dupa un semestru de la intoarcere paraseste facultatea de drept si se muta la New York pentru a-si urma visul de a deveni scriitor.

In 1949, la 23 de ani, ajunge la New York unde il reintalneste pe prietenul din copilarie Truman Capote, devenit intretimp un scriitor celebru. Se imprieteneste cu compozitorul Michael Martin Brown, care ii face lui Lee in 1956 un impresionant cadou de Craciun, oferindu-se s-o sustina financiar pe o perioada de un an, pentru ca aceasta sa aiba timp sa se dedice scrisului. Astfel reuseste sa scrie singurul ei roman, numit la inceput Go Set a Watchman, apoi Atticus ca titlul final sa fie To Kill a Mockingbird. 

In iulie 1960 romanul este publicat si castiga premiul Pulitzer in anul urmator.

In mijlocul anilor '60 se zvonea ca lucreaza la un nou roman, dar acesta nu a fost niciodata publicat. Continua colaborarea cu Capote iar in perioada 1970-1980 primeste un post in Consiliul National de Arta. 

Isi dedica o parte din timp unui roman despre un criminal in serie din Alabama, cu titlul preliminar de "The reverend, dar romanul nu vede lumina tiparului.

Lee continua sa traiasca o viata linistita in New York si Monroeville dar evita orice are legatura cu inca popularul ei roman.

sursa:http://www.biography.com

InfoAutor: Charlotte Bronte

Charlotte Brontë s-a născut în 1816, fiind a treia fiica a lui Rev Patrick Brontë și a soției sale Maria. Fratele ei Patrick Branwell s-a născut în 1817, iar surorile ei Emily și Anne în 1818 și 1820. În 1820, familia Bronte s-a mutat la Haworth, doamna Bronte murind anul următor.

În 1824 patru dintre ficele Brontë au fost inscrise la Scoala de Maici  de la Cowan Bridge. În anul următor, Maria și Elisabeta, cele mai mari dintre surori, s-au îmbolnăvit și au murit. Celelalte doua surori, Charlotte si Emily paraseasc scoala si se intorc acasa.

In 1826 Dl. Brontë a adus acasă o cutie de soldați din lemn pentru Branwell să se joace cu surorile lui, Charlotte, Emily și Ann, un joc cu soldații. Pentru a face totul mai interesant pentru copii lui, acesta a început să scrie în detaliu despre o lume imaginară pe care au numit Angria.

In 1831 Charlotte a devenit eleva la scoala de la Roe Head, dar a părăsit școala în anul următor pentru a preda surorilor ei acasa. Ea revine la Scoala din Roe Head în 1835, de aceasta data ca guvernantă. Pentru un timp, sora ei Emily a urmat aceeași școală  dar i s-a facut dor de casa și s-a întors la Haworth. Ann a urmat aceiasi scoala intre 1836 si 1837.

În 1838, Charlotte a părăsit școala Roe Head. Iar in 1839 acceptata un post de guvernantă în familie Sidgewick, dar a plecat după trei luni și s-a întors la Haworth. În 1841 a devenit guvernantă în familia  White, dar a lăsat, încă o dată, postul după nouă luni.

La întoarcerea în Haworth cele trei surori, conduse de Charlotte, au decis să deschidă propria lor școală. In 1842 Charlotte si Emily s-au dus la Bruxelles pentru a finaliza studiile. După o călătorie acasă la Haworth, Charlotte a revenit singura la Bruxelles, unde a rămas până în 1844.

La întoarcerea acasă, surorile s-au angajat la proiectul lor pentru înființarea unei școli, care s-a dovedit a fi un eșec. În anul următor, Charlotte a descoperit poeziile lui Emily, și a decis să publice o selecție de poeme scrise de toate cele trei surori. Anul 1846, a adus publicarea poemele lor, scrise sub pseudonimele Currer, Ellis si Acton Bell. Charlotte a finalizat, de asemenea, "Profesorul", care a fost respins pentru publicare. În anul următor, cu toate acestea, "Jane Eyre" de Charlotte , "La rascruce de vaturi" de Emily și "Agnes Grey" de Ann, au fost toate publicate, însă sub pseudonimele Bell.

In 1848 Charlotte și Ann si-au vizitat editorii lor din Londra, și au dezvăluit adevărata identitate a autoarelor "Bell". În același an Branwell Bronte, devenit intre timp un alcoolic și un dependent de medicamente, a murit, urmat la scurt timp de Emily. Ann a murit în anul următor.

In 1849 Charlotte, în vizită la Londra, a început frecventeze cercurile literare englezesti, facand cunoștință, de exemplu, cu Thackeray. În 1850 Charlotte publica diverse lucrari ale surorii ei, Emily. 

Reverentul AB Nicholls, preot in Haworth din 1845, o cere în căsătorie pe Charlotte în 1852. Dl Brontë se opune violent, și prin urmare Charlotte il refuza. Nicholls a plecat din Haworth în anul următor, aceeași an în care a fost publicat si romanul "Villette" lui Charlottei. În 1854, cu toate acestea, opoziția domnului Brontë la căsătoria propusa a slăbit, iar Charlotte și Nicholls s-au logodit. Nicholls s-a întors ca preot la Haworth. 

În 1854 Charlotte, așteaptand un copil, s-a imbolnavit de pneumonie. A fost o boală care ar fi putut fi vindecata, dar se pare ca ea a considerat boala ca fiind o oportunitate de a-si pune capăt vieții, și după o perioada lungă și dureroasă, a murit, probabil de deshidratare.

In 1857 apare postum romanul  "Profesorul", care a fost scris în 1845-1846.

Sursa: http://www.victorianweb.org/

InfoAutor: Calistrat Hogas

S-a născut la Tecuci, pe 19 Aprilie 1847, în familia preotului Gheorghe Dimitriu. A fost înscris la școala publică, sub patronimicul Hogáș, din inițiativa învățătorului, Hogáș fiind porecla bunicului dinspre tată. În perioada 1860-1869, a urmat Academia Mihaileana. După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de filozofie și litere din Iasi, "branșa literară". În anul în care a terminat Academia, în urma unui concurs, a fost numit profesor de "partea literară" la gimnaziul comunal din Piatra Neamt și, la foarte scurt timp - director.

S-a căsătorit în 17 ianuarie 1871 cu fiica preotului Costache Gheorghiu din Piatra Neamț, foarte tânăra și sfioasa Elena, căreia scriitorul i se adresa cu apelativul "Elencu" si cu care a avut 8 copii.

A debutat în 1874 cu poezia "Legenda lăcrămioarei" în nr. 5 al ziarului local Corespondenția provincială. La 3 iulie 1882, Calistrat Hogaș a debutat și ca prozator în revista locală Asachi, cu fragmente din ciclul „Amintiri dintr-o călătorie”.

În 1907, cunoscându-l pe Gabaret Ibraileanu, Calistrat Hogaș s-a lăsat convins și a început colaborarea la revista Viata Romaneasca, din nr. 2 ("Floricica"). În 1912, la editura Viața Românească s-a început tipărirea primei ediții a volumului "Pe drumuri de munte" de Calistrat Hogaș. Tentativa nu s-a finalizat din cauza numeroaselor greșeli de tipar care au trecut neobservate corectorului: Calistrat Hogaș însuși.

În 1914 s-a tipărit a doua ediție a cărții "Pe drumuri de munte", la aceeași editură. Stocul de carte, pregătit pentru expediție, se face scrum în timpul unui incendiu care mistuie tipografia. În 1921 a apărut prima ediție pentru public a cărții "Pe drumuri de munte" în două volume; cel de-al doilea, "În Munții Neamțului", a fost prefațat de Mihail Sadoveanu.

În 1922, lui Calistrat Hogaș, căruia în 1915 îi fusese refuzat premiul Academiei de 5000 lei, "Adamachi", i se conferă postum cel dintâi premiu inițiat de Societatea Scriitorilor Români, în baza raportului alcătuit de Liviu Rebreanu.

Moare pe 28 August 1917 la Roman.

Sursa: Wikipedia

InfoAutor: Mathias Malzieu

Despre Mathias Malzieu nu am gasit multe informatii, dar cred ca faptul ca a scris "Mecanica inimii" si ca mai canta si intr-o formati franceza: Dionysos, e suficient. :)

Pe Malzieu il puteti vedea cantand in link-ul de mai jos.

http://www.youtube.com/watch?v=PROs8D8X8_k

Pavilionul cancerosilor

"Doar acela-i demn de libertate care stie pentru ea sa lupte."

"Statea scris ca pe oameni nu-i tine grija ce si-o poarta siesi, ci dragostea catre ceilalti."

"Omul prost imbracat este intotdeauna periculos, fiindca are un simt diminuat al raspunderii, plus ca, probabil, nu prea are ce pierde, caci altfel ar fi fost bine imbracat."

"Se stie ca-i bine sa mananci cand ti-e foame si sa iubesti cat esti tanar."

"Nu poti fi chiar atat de pragmatic incat sa judeci dupa rezultate- e mai uman sa judeci dupa intentii."

"Talentul intelege si accepta mai usor moartea decat mediocritatea! Mediocritatea are neaparat nevoie de viata lunga."

"Nu nivelul de trai ii face pe oameni fericiti, ci relatia inimilor si felul in care ne privim viata. Si una si alta se afla, intotdeauna, in puterea noastra si asta inseamna ca omul e intotdeauna fericit daca-o doreste, si nimeni nu-l poate impiedica."

"Fericirea nu este undeva, ci cu cineva."

"Socialismul moral este: oamenii sa nu fie indemnati sa-si caute fericirea, fiindca si ea e tot un idol al pietei - 'fericirea'! Ci intelegerea reciproca. Fericit este si animalul care-si sfarteca prada, dar dragoste unul altuia nu-si pot purta decat oamenii! Si acesta este lucrul suprem accesibil oamenilor!"

InfoAutor: John Fowles

John Fowles s-a născut în 1926 la Leigh-on-Sea, o mică localitate din comitatul Essex. După ce a urmat cursurile Universităţii din Edinburgh, în 1950 a obţinut o diplomă în literaturile franceză şi germană la Oxford, unde i-a descoperit pe existenţialiştii francezi şi pe promotorii Noului Roman. A predat literatură franceză la New College, Oxford, a fost profesor de limba şi literatura engleză la Universitatea din Poitiers, apoi la Colegiul Anargyrios de pe insula grecească Spetsai (experienţă evocată în Magicianul), pentru ca între 1954 şi 1963 să predea engleza la Colegiul St. Godric din Londra. 

A dobândit recunoaşterea internaţională odată cu apariţia primului său roman, Colecţionarul (1963), care a avut un mare succes la public şi a primit de îndată şi elogiile criticii, Fowles fiind considerat un scriitor cu o forţă imaginativă şi inovatoare excepţională, reputaţie pe care i-au confirmat-o următoarele sale romane: Magicianul (1965; ediţie revizuită în 1977), Iubita locotenentului francez (1969), Daniel Martin (1977), Mantisa (1982), Omida (1985), Găuri de vierme (1998). Patru dintre cărţile sale (Magicianul, Colecţionarul, Iubita locotenentului francez şi Turnul de abanos) s-au bucurat de ecranizări celebre, cu o distribuţie remarcabilă şi distinse cu cele mai prestigioase premii din domeniul cinematografiei.

Scriitor prolific, Fowles a publicat şi eseuri (Aristocraţii, 1964), nuvele (Turnul de abanos, 1974), poezii, traduceri, prefeţe, cronici literare şi comentarii la albume de artă fotografică. În 2004 îi apare primul volum al jurnalelor intime, urmat în 2006 de volumul al doilea. Tot în 2004 este publicată şi prima biografie dedicată lui Fowles, scrisă de Eileen Warburton: John Fowles – o viaţă în două lumi. 

Pe 5 noiembrie 2005 Fowles moare dupa o boala indelungata. 

Sursa: Postfaţă de Dan Grigorescu in "Colectionarul" de J. Fowles

InfoAutor: N.V. Gogol

1809 La 20 martie (stil vechi), în localitatea Sorocinţii Mari, se naşte Nikolai Vasilievici Gogol. Data este stabilită după mitrica Bisericii „Schimbarea la faţă" (unde a fost botezat), însă scriitorul toată viaţa şi-a indicat ca dată a naşterii ziua de 19 martie. După şase săptămîni, micul Nikolai este dus la Vasilievka, unde îşi petrece copilăria. 


1820-1821 Se pregăteşte şi în particular cu un profesor de limba latină de la gimnaziul din Poltava. Nu are succese şcolare prea strălucite, după cum rezultă dintr-o scrisoare adresată părinţilor: „Vacanţa se apropie cu repeziciune, iar eu încă n-am reuşit să termin tot; prin urmare, va trebui să învăţ şi în vacanţă, ca să trec cu bine în clasa a doua. Imi trebuie un profesor de matematică." La 1 mai 1821 (deci spre sfîrşitul anului şcolar) este mutat la Gimnaziul de ştiinţe superioare din oraşul Nejin, instituţie înfiinţată de vreo jumătate de an şi aflată în căutare de elevi şi profesori. La examenul de verificare a cunoştinţelor (ţinut la sfîrşitul lui iunie), dovedeşte cunoştinţe mulţumitoare numai la religie, fiind distribuit în grupa a doua, alcătuită din elevii cei mai slabi.

1824   Gogol este deja în clasa a cincea. începe să-l pasioneze teatrul: desenează decoruri şi interpretează diferite roluri în spectacole puse în scenă împreună cu colegii de şcoală. Se interesează de noutăţile literare, rugîndu-i într-o scrisoare pe părinţi să-i trimită Evgheni Oneghin, romanul în versuri al lui Aleksandr Puşkin (este vorba de primul capitol, a cărui apariţie fusese anunţată în presă). Tot de la părinţi cere cartea Culegere de scrieri ruseşti model, pe atunci cea mai bună antologie de literatură rusă.

1827  Gogol trece în clasa a opta (la sfîrşitul lui iunie). Incepe să-şi alcătuiască un caiet de însemnări-mozaic, intitulat Cartea de toate pentru toţi sau enciclopedia la purtător.

1828   La 27 iulie 1828 absolvă gimnaziul (clasa a noua fiind ultima) cu dreptul la un rang de clasa a XTV-a (registrator de colegiu), ultimul din Tabloul rangurilor, act legislativ dat de Petru I şi aflat în vigoare de mai bine de un secol. La 13 decembrie, însoţit de un prieten, pleacă spre Petersburg, unde ajunge în ultimele zile ale anului. Incearcă, fără succes, să-şi găsească o slujbă în capitală. Face o tentativă de a-l vizita pe Puşkin, însă renunţă după ce află de la valeţi că poetul doarme, ostenit după o noapte pierdută la jocul de cărţi.  La 7 mai primeşte aprobarea cenzurii pentru tipărirea poemului "Hans Kiicbelgarten" (scris, după spusele sale, încă din 1827). Apariţia acestei opere de tinereţe (semnată cu pseudonimul V. Mov), a cărei tipărire l-a costat 300 de ruble, este întîmpinată cu recenzii nefavorabile în revistele „Moskovskii telegraf („Telegraful Moscovei") şi „Severnaia pcela" („Albina Nordului"). Deziluzionat de eşec, Gogol retrage din librării exemplarele nevîndute şi le arde, după care pleacă în străinătate, cu vaporul, vizitînd oraşele Liibeck, Travemiinde şi Hamburg. Se întoarce în Petersburg abia pe la sfîrşitul lui septembrie. Incepînd cu 15 septembrie este angajat de probă la Departamentul gospodăriei statului şi a clădirilor publice.

 La 1 ianuarie 1831 apare primul număr al revistei „Literaturnaia gazeta" ("Gazeta literară"), unde, cu pseudonimul P. Glecik, Gogol publică un capitol din nuvela "Mistreţul fioros" şi, cu pseudonimul G. Ianov, articolul "Cîteva idei despre predarea geografiei la copii". La 16 ianuarie apare numărul 4 al aceleiaşi publicaţii, în care se tipăreşte articolul "Femeia", prima scriere semnată cu numele de N. Gogol (în gimnaziu fusese cunoscut ca Gogol-lanovski sau, pur şi simplu, Ianovski). Pletniov, care era inspector al Institutului patriotic (şcoală pentru fetele de ofiţeri, aflată sub patronajul reginei), reuşeşte să obţină aprobarea angajării lui Gogol la această instituţie, ca profesor de istorie la clasele mici, cu leafa de 1400 de ruble pe an (la Departament primea numai 750 de ruble). In plus, tot Pletniov îi aranjează lecţii particulare în cîteva case, pentru completarea bugetului. 

1833   Plănuieşte o lucrare de mari proporţii, în două sau trei volume, de istorie şi geografie universală, căreia îi şi găsise un titlu, "Pămîntul şi oamenii", dar pe care n-o duce la bun sfîrşit. Incepe o comedie, "Vladimir de gradul al treilea", la care renunţă cu motivaţia că ar fi înmănuncheat atîta „răutate", „rîs" şi „sare", încît n-ar fi putut obţine aprobarea cenzurii. (Din această piesă n-au rămas decît cîteva „petice", după expresia autorului, prelucrate ulterior şi publicate cu titlurile Litigiul, Anticamera şi Dimineaţa unui om ocupat.) începe să lucreze la "Povestiri din Petersburg" şi la "Logodnicii" (prima variantă a comediei Căsătoria). La 2 decembrie îi citeşte lui Puşkin nuvela "Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovici". La sfîrşitul anului începe o serie de demersuri insistente pentru a obţine catedra de istorie universală a Universităţii din Kiev, cu această intenţie scriind articolul "Asupra predării istoriei universale".

1834  In numărul pe februarie al "Gazetei Ministerului învăţămîntului" se tipăreşte articolul lui Gogol "Planul de predare a istoriei universale". La 27 februarie, cenzura interzice tipărirea povestirii Banduristul sîngeros, prevăzută a apărea în revista "Biblioteka dlea citenia" ("Biblioteca pentru lectură"). La 18 aprilie cenzura aprobă apariţia părţii a doua a almanahului "Novosele" („Casa nouă"), unde se tipăreşte, cu unele tăieturi, nuvela "Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovici". Din mai pînă în august, Gogol se află la Vasilievka, de aici întreprinzînd o călătorie în Crimeea, pentru un tratament cu nămol. In timpul concediului i se comunică faptul că a fost numit profesor-adjunct la catedra de istorie universală a Universităţii din Petersburg. Işi ia în primire postul, ţinînd cursul inaugural Despre Evul Mediu (publicat în „Gazeta Ministerului Invăţămîntului"). In octombrie ţine un curs despre Al-Mamun, la care asistă Puşkin şi Jukovski.

1836  La 18 ianuarie citeşte Revizorul acasă la Jukovski. La 13 martie se obţine aprobarea cenzurii pentru tipărirea numărului 1 al revistei "Sovremennik" („Contemporanul"), fondată de Puşkin; în acest prim număr Gogol publică nuvela "Caleaşca", fragmentul dramatic "Dimineaţa unui funcţionar" (titlul este schimbat de cenzură în "Dimineaţa unui om ocupat").

1937 Găsindu-se la Paris, în ianuarie şi februarie, lucrează la "Suflete moarte". Află despre moartea lui Puşkin, care îl zguduie profund, după cum rezultă din cîteva scrisori din această perioadă. De la sfîrşitul lui mai pînă la începutul lui iunie, locuieşte la Roma, apoi, în iulie la Baden-Baden, unde, într-un cerc de prieteni, citeşte primele două capitole din Suflete moarte. Jukovski reuşeşte să obţină de la Nikolai I, pentru Gogol, un ajutor de 5000 de ruble. Pînă la sfîrşitul anului, harta rătăcirilor scriitorului arată aproximativ astfel: Geneva-Milano-Florenţa-Roma. In tot acest timp lucrează la Suflete moarte.

1838   Din ianuarie pîna în iunie, locuieşte la Roma. în iulie şi august se află la Neapole, la începutul lui septembrie stă cîteva săptămîni la Paris. In a doua jumătate a lui octombrie se întorsese deja la Roma, primind aici vizita lui Jukovski, căruia îi slujeşte drept ghid prin „oraşul etern".

1839   Pînă în iunie, Gogol se află în continuare la Roma. Apoi iarăşi nu-şi află locul, călătorind pe ruta: Viena-Hanau-Marienbad, la sfîrşitul lui august oprindu-se la Viena, unde lucrează la o dramă din istoria cazacilor. La 22 septembrie părăseşte Viena cu destinaţia Moscova, unde soseşte la 26 septembrie, rămîne aici o lună de zile şi asistă la cîteva spectacole cu Revizorul, după care pleacă la Petersburg.  La 17 decembrie, împreună cu cele două surori, părăseşte Petersburgul şi se opreşte iarăşi la Moscova.

1840  Incepînd cu ultimele zile ale anului precedent, pînă în aprilie, în casele unor prieteni, cel mai adesea la scriitorul Serghei Aksakov, Gogol citeşte pe rînd primele şase capitole din "Suflete moarte" şi fragmentul dramatic "Litigiul". La 18 mai scriitorul pleacă iarăşi în străinătate, mai întîi la Viena şi apoi la Roma unde, începînd cu sfîrşitul anului, pregăteşte pentru tipar primul volum din "Suflete moarte".

1841  Pînă în august, rămîne la Roma. La sfîrşitul acestei luni, pleacă să se întîlnească cu Jukovski la Frankfurt. La mijlocul lui septembrie se găseşte la Hanau, după care se întoarce în ţară, unde prima parte a lui octombrie o petrece la Petersburg, mutandu-se apoi la Moscova. Aici dă la copiat primul volum din "Suflete moarte" şi citeşte unor prieteni ultimele cinci capitole. La 7 decembrie predă manuscrisul cenzorului moscovit I.M. Sneghiriov, dar, fiindu-i teamă de un răspuns nefavorabil, îl retrage după circa o săptămînă.

1842   La începutul lui ianuarie, prin Belinski, Gogol trimite manuscrisul "Suflete moarte" la Petersburg, unde obţine aprobarea cenzurii la 9 martie, cu excepţia "Poveştii căpitanului Kopeikin", interzisă. Gogol o reface şi o trimite cenzurii petersburgheze la 10 aprilie, dată la care începuse deja tipărirea operei (tiraj 2400 exemplare). Tot acum citeşte unor prieteni nuvela "Roma", care este publicată în nr. 3 al revistei "Moskviteanin" ("Moscovitul"). După o scurtă oprire la Veneţia, ajunge la Roma, rămîne aici mai multă vreme, lucrînd la volumul al doilea al poemului "Suflete moarte". La 9 decembrie are loc premiera comediei Căsătoria la Petersburg. Deşi în această perioadă gloria sa atinge apogeul, starea dispoziţiei psihice şi fizice îi este din ce în ce mai precară. Pe fondul unor boli neînsemnate, apar oarecari semne de ipohondrie şi mizantropie. Are momente cînd i se pare că şi-a pierdut talentul. Dar cel mai adesea se află sub apăsarea unor stări de căinţă, stăpînindu-l frica de moarte şi de Judecata de apoi. Bigotismul, la care era predispus încă din copilărie, capătă accente din ce în ce mai puternice.

1843   Pînă la sfirşitul lui aprilie, se află la Roma. în acest timp are loc premiera moscovită a comediilor "Căsătoria" şi "Jucătorii de cărţi" şi primul spectacol cu "Jucătorii de cărţi la Petersburg" (26 aprilie). 

1845   La sfirşitul lui ianuarie, se mută la Paris, pentru ca la sfirşitul lui martie să revină la Frankfurt, la Jukovski. Incep să-l cuprindă spaimele morţii, ceea ce-i dă ideea scrierii cărţii "Pagini alese din corespondenţa cu prietenii". La sfîrşiţul lui iunie arde prima variantă a celui de-al doilea volum din "Suflete moarte". In iulie face un tratament la Karlovy-Vary, apoi pleacă, prin Praga, la Greiffenberg, pentru un tratament cu ape minerale. 

1846   Pînă la începutul lui mai, la Roma, Gogol lucrează la cel de al doilea volum al poemului "Suflete moarte". Prima traducere germană a volumului întîi, semnată de F. Lebenstein, apare în ianuarie, la Leipzig. La mijlocul lui mai, se mută la Genova şi, într-o scrisoare, îşi exprimă părerea favorabilă asupra romanului lui Dostoievski, "Oameni sărmani". După o escală la Paris, în iunie se găseşte iarăşi la tratament, la Greiffenberg. In august şi septembrie lucrează la "Pagini alese din corespondenţa cu prietenii" şi scrie prefaţa la ediţia a doua a "Sufletelor moarte". 
                                
1849  Aflat la Moscova, în mai, Gogol resimte "grele tulburări nervoase" şi "amărăciune sufletească". La 7 august îi comunică unui prieten scriitor, LV. Kireevski, că volumul al doilea al "Sufletelor moarte" este scris în întregime, dar că pentru pregătirea acestuia în vederea tiparului mai are nevoie de circa un an.  La 18 mai, îi citeşte lui Aksakov primul capitol din cel de-al doilea volum al Sufletelor moarte.

1850  In ianuarie, citeşte cîtorva prieteni primele două capitole din acelaşi volum. In februarie, starea sănătăţii sale se înrăutăţeşte pentru cîtva timp. In primăvara acestui an, prin intermediul prietenului Venevitinov şi al soţiei acestuia, Gogol o cere în căsătorie pe contesa Anna Vielgorskaia, care îl refuză. La sfirşitul lui mai, îi citeşte lui Aksakov capitolul IV din volumul II al Sufletelor moarte. La 2 septembrie îi scrie mamei sale: „Sărmanul meu cap! Doctorii spun că trebuie să-l las în pace... Roagă-te pentru mine. scumpă mamă. îmi pun multe speranţe în rugăciunile tale calde,  atat de dragi inimii mele. Greu, greu îmi e!" „Sufletul mi-e istovit de tot", îi comunică unui prieten, anuţîndu-l că merge să se roage la Lavra Troiţko-erghievskaia. Spre sfîrşiţul lui octombrie, deprimarea pare să fi trecut: are perioade de veselie, primeşte şi face vizite. La 20 octombrie, citeşte unor invitaţi "Revizorul" (printre cei prezenţi se afla şi Ivan Turgheniev, care avea a descrie mai tîrziu, în memoriile sale, acest eveniment).

1852 La I ianuarie, Gogol declară că volumul al doilea al "Sufletelor moarte" este gata. Starea sănătăţii i se înrăutăţeşte. La 4 februarie s-a gîndit să înceapă un post mai lung şi, după spusele doctorului care l-a îngrijit în ultimele zile, "şi-a întrerup  lucrul la corectură, reducîndu-şi la extrem hrana şi somnul". La 7 februarie se spovedeşte şi primeşte împărtăşania. Acelaşi doctor spune: "împărtăşania nu l-a calmat, a rămas la fel de posomorat". La 10 februarie scrie ultima scrisoare, mamei. Refuză orice medicament şi posteşte în continuare. In noaptea de 11 spre 12 februarie arde manuscrisul volumului al doilea al "Sufletelor moarte".

 Moare la 21 februarie (4 martie - stil nou), la ora 8 dimineaţa. La 25 februarie este înmormîntat la mănăstirea Danilovo.


Sursa: Note de Emil Iordache in "Opere" de N.V. Gogol