Oceanografie

"Deosebirea esentiala intre tinerete si batranete este ca cea dintai practica gandirea, iar celeilalte ii apartine intelegerea."


"Este un lucru foarte greu sa consumi timpul; majoritatea oamenilor il evita, ies din el, fie ca evoca trecutul, fie ca se gandesc la viitor, fie creeaza timpul lor personal, filmul lor interior. In acest sens se poate spune ca viata e un vis."

"Numai experimentand totul poti cunoaste real viata omeneasca, poti ajunge un om intreg. Si numai o astfel de cunoastere face posibila libertatea omului nou, deschizandu-i calea adevaratei creatii si adevaratei fericiri."

"Un om cu cat este mai tare cu atat are mai putina nevoie de el. Taria nu se masoara prin raporturile dintre om si lume, ci dintre om si el insusi."

"Binele se justifica si se recunoaste prin bucurie."

InfoAutor: Scott Fitzgerald

S-a nascut pe 24 Septembrie 1896 in St. Paul, Minnesota si este considerat de multi "unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului douazeci".
Gasiti mai jos, o scurta bibliografie.

http://www.youtube.com/watch?v=PL05VV040Ls

InfoAutor: Lev Tolstoi

Lev Nikolaevici Tolstoi se naşte la 9 septembrie 1828 pe moşia familiei de la Iasnaia Poliana, în apropiere de Moscova. Rămas de timpuriu orfan, este crescut de o mătuşă la Kazan, unde studiază între 1844-1847. Fără a-şi încheia studiile intră în serviciul militar, participînd la campaniile din Caucaz şi Crimeea. Din această perioadă datează şi prima sa povestire Copilăria (1852, publicată de Nekrasov în „Sovremennik"), care îi va aduce consacrarea literară. Remarcat şi încurajat de Turgheniev, se dedică tot mai mult scrisului, renunţînd la cariera militară. 

Face două călătorii în Europa, iar în 1862, se căsătoreşte cu Sofia Andreevna Bers, fiica unui medic moscovit, cu care are treisprezece copii. Stabilit la Iasnaia Poliana, se ocupă mult de punerea în practică a ideilor sale pedagogice reformatoare, înfiinţînd printre altele o şcoală model pentru ţărani. În atmosfera de relativ calm al unei vieţi patriarhale, scrie cîteva din marile lui lucrări epice: Cazacii (1863); Război şi pace (1865-1869); Anna Karenina (1875-1877). O dată cu aceasta din urmă, se anunţa însă debutul unei crize de conştiinţă, ce-l va apropia de conceptele unui creştinism primitiv, transformîndu-l într-un partizan al non-violenţei şi al abolirii proprietăţii. 

Forţa sa creatoare se revarsă în sute de pagini de disertaţii polemice, dedicate unor subiecte teologice, didactice, sociale şi artistice, dar finalizează şi cîteva lucrări literare semnificative: povestirile Moartea lui Ivan Ilici (1886), Sonata Kreutzer (1889); dramele Puterea întunericului (1890), Cadavrul viu (1900); romanul Învierea (1898-1899). În 1901 Tolstoi va fi excomunicat de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse; în aceeaşi perioadă se desparte de familie, devenind în schimb idolul tinerilor intelectuali ruşi. La 7 noiembrie 1910 moare în halta Astapovo.

sursa: prefata romanului "Invierea"

Noi, nu!

“O parte din noi ne-am învins

Greșeala, minciuna și groaza,

Dar e drum, mai e drum necuprins

Până-n zarea ce-și leagănă oaza.

Generații secate se sting,

Tinerii râd către stelele reci 

-Cine-și va pierde credința-n izbândă

Pe-aceste mereu mișcătoare poteci?

Cine din noi va muri

înainte ca trupul sa moară?

Cine-o sa-si lepede inima-n colb-

Insuportabil de mare povară?

Ca un vânt rau, ori ca o insultă

Întrebarea prin rânduri trecu.

-Ascultă, ascultă, ascultă!

Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

Arta conversatiei

"Sita care cerne fara partinire este posteritatea."

"Trecutul imaginatiei e tot atat de-al nostru ca si trecutul faptelor. Traim cu imaginatia cel putin tot atat de mult cat traim real."

"Mormintele sunt puntea spirituala dintre cei vii si trecut."

"Fiecare traim istoria dupa mintea noastra."

"Cand ni se intuneca sufletul trebuie sa-i aprindem o lumina."

"O parte din om se conjuga cu verbul 'a avea', cealalta parte se conjunga cu verbul 'a fi'; important este ca partea lui 'a fi' sa fie macar egala cu cea a lui 'a avea'. Cei pentru care 'a fi' atarna mai mult decat 'a avea' sunt cei care traiesc pentru 'a sti', pentru 'a afla', ceilalti sunt robii obiectelor, robi strict a materiei. Orizontul lor este marginit de obiecte ca de-un parapet. Ei sufera de-o incurabila orbire spirituala."

InfoAutor: Marin Preda

La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, ”de profesie plugar”, și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război. Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise. Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ ”primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.

Anul 1933 – 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viața școlarului: tatăl nu-i mai poate cumpăra cărți și se îmbolnăvește de malarie. Învățătorul îi arată multă bunăvoință, îl ajută să termine anul școlar și-i împrumută cărți. Când nu găsește cărți noi în sat, merge să împrumute în comunele vecine: ”Cum adică – exclamase odată tatăl surprins – să faci treizeci de kilometri până la Recea, după o carte, domnule?! Dar ce, e aurită? Și să-l fi pus la o treabă mai mică decât asta, ar fi ieșit gălăgie mare…”. Cu rugăminți repetate și insistențe, obține de la mama sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea la ”școala de învățători”. La 18 iunie i se eliberează certificatul nr. 71 de absolvire a șapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15.

În 1937, evitând Școala Normală din Turnu-Măgurele (pe atunci, reședința județului Teleorman), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.

În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că ”va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatice care vor urma. Cei trei ani de viață transilvană vor fi evocați în ”Viața ca o pradă” și în ”Cel mai iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primește o repartiție pentru o școală similară din București.

În ianuarie 1941 asistă la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare și ale reprimării ei de către Ion Antonescu. Intră în contact cu refugiații ardeleni și se întâlnește cu siliștenii lui stabiliți în București. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii în”Delirul” și în ”Viața ca o pradă”.

La sfârșitul anului școlar 1940-1941 (urmat și cu ajutorul directorului școlii), susține examenul de capacitate, însă datorită greutăților materiale se hotărăște să renunțe la școală.

În timpul verii nu mai revine în sat: ”Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca”. Nereușind să publice nimic și nici să-și găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: ”Mi-e imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna și toată iarna lui ’41-’42. Doar lucruri fără legătură, nefirești… N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureștiul, și umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua și toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde”rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”.

Prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul ”Timpul”, în 1941.

În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu’ în ziarul, la pagina literară ”Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.

În septembrie părăsește postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la ”Evenimentul zilei”.

Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul ”România liberă”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. Un an mai tîrziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing. În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru. Apoi din 1952 devine redactor la revista”Viața raomânească”.

În 1970 – traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.

În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.

Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.

În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Națională.

Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia. Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS român ar fi dispărut. Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pămînteni și a survenit în condiții oculte.

Sursa: istoriesicultura.ro

Note si contranote

"Lumina face ca umbra sa se intunece, umbra accentueaza lumina."

"Mi se pare, comicul e tragic, iar tragedia omului e vrednica de luat in ras."

"A evolua, a te innoi, nu inseamna sa uiti de tine si sa devii altceva: inseamna sa te regasesti, de fiecare data, in fiecare moment istoric. Evoluezi conformn cu tine insuti."

"Critica demolatoare conserva mai bine un autor decat alcoolul un fruct."

"Nici un sistem politic nu ne poate elibera de suferinta de a trai, de frica mortii, de setea noastra de absolut."

"Poezia, nevoia de a imagina, de a crea, este tot atat de fundamentala ca aceea de a respira. A respira inseamna a trai si nu a evada din viata."

"Umorul inseamna libertate."