Aeroport de toamna

Tras inapoi de planeta auzeam ingeri,
auzeam pietrele, galbenul, verdele
cum urcau noaptea spre centrul pamantului.

Aeroportul lansa diavoli cu coada aprinsa
si arzand treptat treptat de la copite
pana la crestet, si numai coarnele
le ramaneau intregi si se desfaceau
prabusindu-se
fiecare-n alta parte.

Timpul se sparsese;
fiecare apucam din el ce puteam,
si nici macar nu mai curgea peste tot
la fel:
in glezne trecea o luna,
in genunchi o zi, in coasta o ora
pe limba un minut si-n tampla
o secunda.

"De aceea incercam sa ne tinem
capetele cat mai departe de miezul pamantului" -
spuse cineva.

Dar
nu-l lua nimeni in seama.

Fiecare avea alt timp si-ncerca
sa traga-nspre el planeta,
care insa se multumea numai
sa se rostogoleasca.

Auzeam ingeri. Stam la panda
gata sa-i sar primului in spinare,
pregatindu-ma pentru o calatorie.