duminică, 30 martie 2014

Calea Victoriei

"Vroiam sa pun si eu o lespede grea de mormant pe o lume care se naste; sa pregatesc si eu cu scrisul meu o lume care se naste."

"Important in viata e sa urmaresti un scop; nu sa-l atingi![...] Un biruitor nu mai are nici o speranta."

"[...] Se cred liberi, si libertatea lor e de robi! Ceea ce este intr-adevar dezolant, tanarul meu amic, e ca nu stiu ca sunt robi. Sclavii antichitatii aveau macar aceasta cunostinta."

vineri, 21 martie 2014

Noapte de Martie

Se face moina-n suflet, cu pacla-mpovărată;
Din sloiul amintirii cad picuri tot mai vii,
Şi inima, hrănită, porneşte rar să bată,
Cu sânge alb de visuri şi de melancolii …

La geamul meu stă noaptea şi vrea să intre-n casă,
În carnea ei de neguri ard stele mari de foc;
Cum n-o poate cuprinde cămara ce m-apasă,
Mă scol şi suflu-n gânduri şi-n noaptea mea-i fac loc.

Ea intră şi târăşte alaiul tot afară:
Se umflă-n mine ape, trec turme de tigăi
Şi aburii launtrici iau chip de primavara,
Cu sâni rotunzi de maguri şi coapse moi de vai.

Sosesc, scăpaţi şi teferi din cuscile-ntristării;
Cocorii bucuriei, solia-ntâiei berzi,
Şi seşurile minţii, miristile uitării
Le-mprourează iarba cu mii de gânduri verzi.

Pe dealurile vremii ierneaza neaua încă;
Dar cântă gura dulce a vântului de sud,
Momiţa, gheaţă-şi crapă pleoapa ei de stâncă,
Surâde şi pe gingeni şi-a prins sărutul crud.

Când pururi veşnicia vorbeşte numa-n şoapte,
De unde-atâta foşnet şi susure şi sfadă?
Mă plec, ascult în mine prin sufleteasca noapte
Şi-aud cum se dezbracă pământul de zăpadă.