duminică, 19 octombrie 2014

În cafeneaua tinereții pierdute

"Cerul e cortul sfâșiat al unui circ provincial."

Scrisori imaginare

"Există iluzii care nu s-au opus niciodată certitudinilor și adevărului, ci numai îndoielilor și morții."

"Aroganța celor care nu cred în nimic decât în deșertul din ei înșiși."

"Oamenii care văd trec pe stradă fără să rețină atâtea amănunte câte memorează cineva amenințat să orbească."

"Măreția unui martir nu se măsoară după suferințele îndurate, ci după credința sa."

"Viața e singurul paradis cu putință."
 
"Iar dimineața aceasta în care marea iese din noapte…"

"Nicăieri nu ne vom simți mai acut vârsta decât acolo unde am copilărit."

Jurnal inedit (2001-2002)

"De fapt, învingătorii din1989 sunt, după un deceniu, învinșii unei istorii care se răstălmăcește sub ochii lor."
 
"Am  confundat decembrie '89  cu eternitatea, iluzionandu-mă că nimic nu mă poate atinge, din moment ce mi s-au redeschis porțile spre trecutul interzis."
 
 "Atunci când n-ai timp să-ți fie frică n-ai vreun merit în a fi curajos."

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Inima mea-i cerul...

(poezie armeană)

 Inima mea-i cerul...
 Fiecare suflet
 Are-o stea acolo,
 Are-un jilț acolo.

 Inima mea-i cerul...

 Dă răsuflet florii,
 Dă iubiri copilei,
 Dă nevieții viață,
 Dă pustiu uscat
 Inimii pustii...

 Inima mea-i cerul...