Luna în câmp

 Cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul,
 sub cortul adormiților gutui
 și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
 văzduhul serii mi-ar părea căprui.

 Mi s-ar părea că deslușesc, prin crenge,
 zvelți vânători, în arcuitii lei
 din goana calului, cum își subție arcul.
 O, tinde-ți mâna stângă către ei

 și stinge tu conturul lor de lemn subțire
 pe care ramurile l-au aprins,
 suind sub luna-n seve caii repezi
 ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

 Eu te privesc în ochi și-n jur să șterg copacii
 În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
 ... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene
 dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.